„Feminitatea incoronata, nobletea superb, infantil sau parsiv alintata... Sensibilitate, senzualitate, instinct si educatie, deghizament, arta disimularii, one-woman show cu efecte invariabil seducatoare. Feminitatea ultragiata, a carei naturala, inocenta vulnerabilitate se vede calcata in copitele unei istorii bestiale, trecand umilitor din avutie, adica din confortul domestic al gospodariei taranesti, sau din efervescenta saloanelor culturale, in animalitatea carcerei, mizeria interogatoriilor si duhorile dormitoarelor colective. Si feminitatea spirituala, initial etic, apoi afectiv si civic arhitecturata conform oprelistilor, cruzimilor, aberatiilor si malformarilor specifice unei istorii in care omul devenise doar o cifra in statisticile ororii. Intr-o Romanie (si-o lume) a deriziunii, marlaniei si pustiitorului relativism postmodern, iata ca avem cui ne pleca fruntile, cuminte si recunoscator, cu buna-cuviinta datorata celor care ne pot fi (ar trebui sa ne fie) oricand modele de viata...“ (Dan C. Mihailescu)
