Lucrarea ofera o introducere in problematica si conceptele de baza ale hermeneuticii, considerate in contextul istoriei domeniului si al perspectivelor multiple din logica, metodologie si filosofia stiintei.
Sub impactul constituirii si afirmarii stiintelor umane si al rasunatoarei dispute in jurul problemei rationalitatii stiintifice si a altor tipuri de rationalitate, hermeneutica (in multiplele ei variante) actioneaza azi ca un demers teoretico-metodologic major, aducand laolalta printr-un veritabil stil de gandire, "experienta de adevar" (din stiinta, arta, istorie, filosofie s.a.) si constiinta istorica, precum si un model cognitiv ce inscrie o participare efectiva la reconstructia moderna in logica, metodologie si filosofia stiintei, in filosofia istoriei si a culturii. Temeiul acestei participari il constituie exigenta formulata de Dilthey (ctitorul formei moderne a hermeneuticii), anume: "Scopul procedeului hermeneutic este de a-l intelege pe autor mai bine decat s-a inteles el insusi", ceea ce subliniaza caracterul productiv al comprehensiunii.
AL. Boboc