Filosofia – din perspectiva lui Aristotel – are trei părţi și tratează subiecte precum: natura, vorbirea şi modul de viaţă. În prima Aristotel a prezentat evoluția vieţuitoarelor, în a doua s-a ocupat de exprimare, iar în cea de-a treia a analizat latura etică şi politică a vieții.
În cercetarea sa filosofică, comparativ cu Platon – care „deconstruia coborând la treapta zero a semnificaţiei” – Aristotel „cobora dar pentru a desluşi accepţiile multiple şi prin ele combinatoria de ale cărei reguli, depinde stilul cel ce, la urma urmelor, poate, este mai mult decât omul: este creatorul”.
Potrivit acad. Ghe. Vlăduțescu: „Poate în aceeaşi măsură ca în logică şi în metafizică, Aristotel era astral şi în consacrarea limbajului filosofiei. Cu el acesta era instituit matricial, ceea ce înseamnă că devenirea sa, din acest moment, avea să se producă în el. Absorbind tot ceea ce se produsese mai înainte în această ordine, limbajul, de-a curma, era statornicit asemenea logicii în concept aristotelician. Aşa cum dezvoltarea acesteia avea loc în sistemul ei, la fel şi limbajul propriu filosofiei”.
Conceptele filosofiei – de exemplu ktésis şi khrésis – vor fi reluate de Aristotel, căpătând noi sensuri în funcţie de situare: metafizică sau categoriologică sau morală. Limbajul filosofiei dobândește, pe această cale, o bogăţie superioară.
