Romantioasa si sentimentala, amuzanta si ironica, Maude Rea Parkinson e fermecata de acest oras pestrit, cu „o strada, o biserica si o idee" – aceea de a petrece. Teatrul si patinajul, plimbarile si balurile de caritate, cursele de cai si bataia cu flori la Sosea, cumparaturile extravagante si jocurile de carti puncteaza zilele si noptile locuitorilor Micului Paris, mereu agitat si in sarbatoare. Relatarile, deopotriva critice si amuzante, nu ocolesc insa detaliile despre organizarea politica deficitara si alegerile falsificate, coruptia si provizoratul din administratie, spitalele prost dotate si mizere, cersetorii numerosi si sistemul educational neadecvat, intepand subtil moravurile unei lumi ce pare adesea condusa de un laisser-aller fara leac. Dincolo de toate acestea, raman proaspete si surprinzatoare detaliile mai putin stiute pe care privirea scormonitoare a autoarei le aduce la lumina, caci, asa dupa cum ea insasi spunea la un moment dat, „lunga mea sedere in aceasta tara m-a invatat, printer altele, ca in Bucuresti nu exista secrete“.„Insemnarile tinerei profesoare Maude Rea Parkinson au fost asternute pe hartie in contextul implicarii Romaniei in Primul Razboi Mondial, cand declaratia de razboi a guvernului de la Bucuresti din vara anului 1916, infrangerea rapida din toamna si rezistenta eroica in Moldova in anul urmator au suscitat interesul publicului britanic fata de micul aliat rasaritean.“ (Constantin Ardeleanu)„M-am straduit, in aceste pagini, sa prezint cat de fidel am putut o imagine a vietii de zi cu zi a poporului roman. Daca n-am reusit sa le ofer cititorilor imaginea unui popor cu desavarsire admirabil, esecul se datoreaza lipsei mele de talent, si nu lipsei de apreciere a numeroaselor sale calitati. Nu exista oameni mai calzi decat aliatii nostri, romanii. Sunt extraordinar de primitori, multi dintre ei avand casa deschisa permanent pentru prieteni. Sunt deosebit de milosi si intotdeauna politicosi si curtenitori. Ii intereseaza atat de mult sentimentele celorlalti, incat dovedesc o capacitate de intelegere pe care n-am mai intalnit-o la alte popoare. Un diplomat italian mi-a spus odata ca nu-si dorea o avansare, daca aceasta ar fi insemnat sa paraseasca Bucurestiul, si l-am inteles perfect.“ (Maude Rea Parkinson)
