Ciclul Glasuri de Jan Polkowski nu are echivalent în literatura polonă, nici chiar în cea universală. Nu este doar un volum, ci o plachetă coerentă și unitară tematic, un ciclu de optsprezece poezii consacrate victimelor masacrului de pe Coasta Mării Baltice în anul 1970.
Contextul istoric al volumului este un eveniment concret: intervenția brutală a armatei comuniste și a miliției în timpul protestelor muncitorilor de pe Coastă. Au fost ucise cusînge rece cîteva sute de persoane, cei uciși au fost îngropați pe ascuns, deseori noaptea și în morminte fără niciun fel de indicii, fiind ștearsă memoria crimei.
Glasuri face parte dintre cele mai bune opere poetice scrise în polonă, iar vigoarea sa literară vine nu atît din trăirea puternică a istoriei naționale, cît a solidarității plenare cu familiile celor uciși. Acest din urmă fapt este extrem de important, deoarece trece dincolo de Polonia și de anul 1970, care pentru miliarde de locuitori ai globului nostru nu este o dată semnificativă. Nu există motiv ca oricine din Asia, America de Sud sau chiar din Europa să cunoască și să trăiască masacrul dintr-un oraș necunoscut, de pe țărmul unei mări reci. Dar guverne criminale există peste tot, iar experiența răului este comună, la fel cum răspîndită este și plîngerea celor uciși. Durerea pierderii celor dragi constituie proprietatea noastră comună pe orice latitudine și pe orice meridian geografic. Suferința în sine, smulsă de detalii istorice și locale, este înțeleasă de toți. Fie ca experiența dispariției celor dragi, reînviată în cuvinte prin puterea talentului, să aducă starea de catharsis, mîngîierea estetică a poeziei înalte: aceasta a fost și intenția autorului. (Józef Maria Ruszar)
