Prezentul volum a fost alcatuit pentru a oferi o interpretare sintetica a istoriei romanesti, de la aparitia statului roman pana astazi, cu o anumita insistenta asupra curentelor de gandire si a celor artistice manifestate in acest interval de timp. El nu este un tratat, caci, asa cum bine observa folcloristul Ovidiu Birlea, "intr-un tratat sunt dezbatute toate aspectele domeniului, proportional cu importanta lor, in fapt cu suma cunostintelor dobandite pana la acea data"1. Un astfel de scop nu mi-a stat in intentie aici. Am fost interesat mai curand de dinamica de factura culturala din interiorul noului stat, inclusiv prin recursul abundent la opiniile unora dintre principalii sai protagonisti si observatori.
"Mircea Eliade spunea undeva ca "e totdeauna penibil sa vorbesti despre lucruri prea triste si umilitoare pentru neamul tau". Si totusi, a le tine cu totul sub tacere, tot timpul, nu poate decat sa pagubeasca o buna cunoastere a adevarului despre trecut si, pana la urma, si cunoasterea de sine. Mi-am asumat riscul de a le aduce in discutie pe unele, acordandu-le un spatiu anume, pentru a contribui la intregirea imaginii despre trecutul nostru, care nu a fost numai spini, dar nici doar flori." (Ovidiu Pecican)
Prin noua sa carte, Ovidiu Pecican aduce in fata cititorilor, cu stralucirea unui maestru, zbaterile dramatice, in plan politic si cultural, ale elitelor nationale ale celei de-a doua jumatati a secolului al XIX-lea, ale chinuitorului secol XX si ale primelor doua decenii ale secolului nostru. Romania, stat si cultura (1866-2018) este, de fapt, istoria modernizarii tarii noastre, cu bune si cu relele ei, a iesirii din inapoiere, a edificarii unui stat functional, a expresiei culturale a unui ideal si a tentativei de libera afirmare a ethosului romanesc – toate constituind, de buna seama, efigii ale unei victorioase reconfigurari de destin.
