Roman recompensat cu Man Booker Prize 2018, National Book Critics, Circle Award și Orwell PrizeUn roman cu impact remarcabil încă de la apariţie, Lăptarul impresionează atît prin dimensiunea personală, subiectivă, cît şi prin deschiderea istorică şi originalitatea radicală a vocii care îşi spune povestea. Naratoarea este o tînără ce se străduieşte să trăiască o viaţă normală într-o epocă tulbure şi într-o comunitate închisă şi temătoare. La un moment dat se vede asaltată de insistenţele unui bărbat mai în vîrstă, numit „lăptarul”, unul dintre liderii grupărilor paramilitare ce luptau pentru desprinderea Irlandei de Nord de Marea Britanie. Scris din perspectiva unei femei care şi-a trăit adolescenţa în perioada conflictului dintre comunitatea separatistă catolică şi cea protestantă, „loialistă”, susţinută de autorităţile britanice, Lăptarul oferă o imagine tulburătoare a unei societăţi frămîntate. Aici conflictele naţionaliste şi religioase, teama, moartea şi conformismul constituie normalitatea, iar libertatea e mereu o aparenţă. Umorul şi ironia ce se simt în vocea naratoarei conferă un farmec suplimentar unei poveşti în care viaţa cotidiană este marcată de absurdul interdicţiilor, regulilor şi spaimelor.„Această carte debordează de energie, de mici răbufniri de bunătate şi de un soi de bucurie tinerească... Senzaţia ce te învăluie cînd te laşi înghiţit cu totul de vocea ei îţi aminteşte inevitabil că una dintre emoţiile cele mai complexe şi mai greu de inserat într-o carte sumbră este bucuria. Prin ea, Lăptarul reprezintă un triumf al puterii de a rezista.” (The Boston Globe)„Vocea naratoarei este fascinantă, amuzantă, pătrunzătoare... Asemenea tuturor cărţilor mari, şi Lăptarul îşi inventează propriul context, devine propriul univers.” (The Irish Times)„Lăptarul clocoteşte de umor negru şi furie adolescentină la adresa lumii adulte şi a brutalelor ei absurdităţi... Avînd ca subiect traiul supus feluritelor forme de control totalitar – politic, de gen, sectar, comunitar –, acest roman etalează un sarcasm fermecător.” (The New Yorker)
