O primă prezentare a acestei lucrări a apăruta la Paideia în anul 2018. Succesul acestui volum arată interesul deosebit al publicului pentru acele teme și mai ales pentru acel fel de tratare.
De aceea, autorul a stăruit în idee și a scris o nouă lucrare, pentru că, așa cum poate vedea ușor cititorul, continuă ideea primei lucrări.
Împărțirea este aceeași (I: Minora, II: Moralia, III: Theologica) iar multe teme sunt identice, pentru că sunt cele fundamentale și eterne: om, omenie, civilitate, progres, patriotism, credință. Dar ideile sunt noi și aprofundate, iar exprimarea – deși este specifică autorului – este mai clară, mai simplă și mai tranșantă decât în primul volum, autorul renunțând la unele subtilități, pentru că a constatat că i-a derutat pe unii cititori. Dar fermitatea, spontaneitatea și incisivitatea au rămas aceleași, pentru că acestea au fost apreciate cel mai mult – se pare – de către cititori. Având în vedere interesul pentru prima publicație și succesul indiscutabil, autorul e convins că publicul va recepta la fel și această publicație și, poate, și altele următoare.
Alba Iulia,
29 martie 2021