„Să scrii astăzi despre răbdare poate lăsa impresia unei prezumţii fără margini. Rătăcirile şi confuzia lumii în care trăim – tot mai străină de valorile sufleteşti – par să ne condamne împrăştierii. Pentru mulţi europeni a fi religios azi a devenit un semn de slăbiciune, dat fiind că pierderea reperelor creştine a dus la marginalizarea persoanelor formate în credinţă. Acest lucru ne face să simţim astăzi nu doar formidabila povară a desacralizării, dar şi riscul de a-l trimite pe Dumnezeu în exil.Înainte ca Dumnezeu să fie un drept al omului, este omul dreptul lui Dumnezeu. În vreme ce noi distrugem lumea prin nerăbdare, răbdarea divină îi îngăduie să continue, pentru a-şi găsi mântuirea. Dar omul nu poate să păşească peste pragul răbdării, în conştiinţă şi speranţă, decât numai prin dialogul cu Hristos, alături de semeni. Tocmai de aceea, pentru că răbdarea rămâne o mare şansă, paginile de faţă invită la descoperirea multor lucruri necesare care, la prima vedere, par să fi dispărut de mult de pe firmamentul binelui în această lume.“ (Mihai FRĂȚILĂ)
