„Feldmareşalii prusaci nu se revoltă!“ De la acest crez au pornit ofiţerii de rang înalt prinşi între obedienţă şi opoziţia faţă de un comandant suprem din ce în ce mai paranoic. Erwin Rommel, Wilhelm Keitel, Erich von Manstein, Friedrich Paulus, Ernst Udet şi Wilhelm Canaris: şase destine reprezentative pentru o armată care – în ciuda scepticismului faţă de ideologia nazistă şi a dispreţului faţă de „caporalul“ Hitler – s-a derobat de orice răspundere, invocând obligaţia de a executa ordinele primite.Măcinată de sentimentul vinovăţiei, Germania postbelică a încercat să scape de povara culpabilităţii dând naştere unei legende conform căreia armata era „curată“ şi nu avea nici o legătură cu masacrele naziştilor. Ce i-a făcut pe aceşti ofiţeri să se pună în slujba unui regim criminal? Ce au ştiut ei despre atrocităţi? Cât de implicaţi au fost? Până unde au mers în executarea ordinelor primite?
