Au trecut șaisprezece zile de când Juliette Ferrars l-a ucis pe comandantul suprem al Americii de Nord și a preluat conducerea Restaurației pe continent. Șaisprezece zile de când l-a asasinat pe tatăl lui Warner.
Juliette credea că a câștigat. A devenit conducătoarea Sectorului 45 și acum îl are pe Warner alături. Însă continuă să fie fata care poate ucide printr-o simplă atingere – și cu atât de multă putere în mâinile ei tinere, întreaga lume e cu ochii pe fiecare mișcare a sa, așteptând să vadă ce-o să se întâmple mai departe.
Juliette și Warner au riscat totul. Dar când tragedia lovește din plin, cei doi vor fi siliți să înfrunte întunericul care sălășluiește atât în jur, cât și înlăuntrul lor. Vor putea să controleze puterea pe care o exercită Juliette sau va ajunge aceasta să-i controleze pe ei?
„Îi va face pe fani să aștepte continuarea cu sufletul la gură.” BOOKLIST
TAHEREH MAFI s-a născut în 1988, într-un orășel din statul american Connecticut, din părinți iranieni. Știe opt limbi străine, inclusiv spaniola, pe care a studiat-o la Barcelona. Este o scriitoare pe care New York Times și USA Today au declarat-o bestselling author, dar trebuie spus că, înainte de a debuta și de a deveni una dintre cele mai aclamate scriitoare pentru adolescenți, Tahereh Mafi a dus la capăt cinci manuscrise, doar pentru a înțelege cum se scrie o carte. Unul dintre romanele care i-au creat și i-au consolidat reputația, Spulberă-mă, primul din seria Atingerea lui Juliette, a fost publicat în românește de Editura Leda Edge, din cadrul Grupului Editorial Corint. De altfel, seria adresată tinerilor cititori s-a bucurat de un mare succes în rândul publicului, iar ABC Signature Studios i-a făcut o ofertă pentru drepturile de televizare.În afară de Furthermore, care este prima sa carte pentru copii, a mai publicat Whichwood, roman care, de asemenea, a stârnit entuziasmul criticilor și al publicului.