In Moldova, in orice directie te-ai indrepta, peisajul are o monotonie aparte. Andante, andante si da capo. In timp ce strabati drumurile, privelistea ramane aproape neschimbata. Oamenii isi duc statornici traiul de zi cu zi, de parca nu ei s-ar roti in stepa nesfarsita, ci stepa s-ar invarti, supusa, in jurul lor. Peisajele influenteaza structura sufleteasca a oamenilor. Felul lor de a vorbi, la fel ca miscarile, sunt foarte domoale. Ascultand graiul localnicilor in timp ce privesti peisajul, ai impresia ca, dintr-odata, cuvintele s-au prefacut in muzica si ca aceasta iti mangaie urechile sub forma de cuvinte. In aceasta tara fara munti, atunci cand urci pe un loc mai inalt, ai impresia ca sufletul iti poate cuprinde dintr-o singura privire intreaga natura. Pe masura ce corpul se lasa invaluit in secventele de peisaj care se repeta, simti cum inima ti se deschide din ce in ce mai larg. Pamantul devine o regiune a inimii tale, ai senzatia ca-l poti inchide in piept. - Miya Kosei
