În fața epilepsiei, umorul rămâne singura apărare
Nino-nino. Agitație. Timișoara. Sâmbătă. Un grup restrâns de oameni. Ciprian, un bărbat de 40 de ani, realizează brusc că nu se mai poate preface: trebuie să-și accepte boala. Însă drumul până în acest moment, departe de un final, a fost sinuos. Iar protagonistul-narator ne întoarce în timp, ne poartă, criză cu criză, răzvrătire cu răzvrătire, poantă cu poantă, prin viața sa, pentru a ne arăta cum poate fi parcursă călătoria cu un diagnostic incurabil.
Stai jos sau cazi, o carte care se cere citită dintr-o răsuflare.
„Bogdan Munteanu este un scriitor adevărat. Un rând al lui este un gând, o secundă, o oră, o zi sau un an al celui care citește. Epilepsia este un subiect fascinant. Poate genera orice stare, te poate pune să scrii lucruri pe care nu le-ai imaginat vreodată. Și Bogdan Munteanu chiar face asta, le scrie. O ușoară schimbare de comportament sau redefinirea condiției cu care ne raportăm la viață… asta este epilepsia. Să nu realizezi cine ești și ce ți se întâmplă o vreme, până găsești o doctoriță să îți explice – este perfect plauzibil. Dacă știi despre ce este vorba. Să poți să revii în balans cu tine și cu lumea, apoi, este miraculos. Avem de-a face cu o povestire la colțul ierbii a unui om care moare, învie, trăiește, a unui om care relatează, etapă cu etapă, ce simte. Este literatură pură, pe de o parte, fiindcă epilepsia te face sensibil – «simt enorm și văd monstruos», cum s-ar spune –, pe de altă parte, deoarece cartea lui Bogdan redă o poveste simplă, a unui om căruia i se întâmplă lucruri, zi de zi. Lucruri care se învârt în cuvintele minunate cu care el construiește o lume, care urlă, care se odihnește.“Bogdan O. Popescu
„După șase ani de la Ai uitat să râzi, cel mai recent volum al său de povestiri, prozatorul revine cu un microroman ireproșabil, o poveste get-beget à la Bogdan Munteanu. Adică o temă inedită – epilepsia e surprinsă rarisim în literatura română contemporană –, un protagonist fain – un bărbat matur, pasionat de baschet, calculatoare și cărți, care lucrează într-o corporație și se învârte prin viața culturală timișoreană –, un alai foarte divers – de la Buni, Mază, Che, Iulia, Woody, bătrânul vecin, șoferul de Uber etc. până la Ara, labradorul –, un stil esențializat, o narațiune realistă construită maniacal, aproape, cu un umor și o relaxare caracteristice.Un titlu-mantră, o luptă cu o boală tabu, stigmatizată și astăzi, o carte musai.“Eli Bădicăcoordonatoarea colecției n’autor
Bogdan Munteanu s-a născut în 1979, la Arad.
A publicat trei volume de povestiri, cel mai recent fiind Ai uitat să râzi (Nemira, 2016). Scrierile sale au apărut în antologii din România, Germania, Turcia, Serbia și Marea Britanie.
A moderat întâlnirile „Ce mai faci, scriitorule?“, organizate de librăria Cărturești. A fost curator al componentei „Poezie de stradă“, în cadrul programului cultural Memoriile Cetății.
Locuiește în Timișoara din 1997. Lucrează în domeniul IT.
