Autorul lui Ion si al Rascoalei, al atator nuvele cu subiecte rustice, nu-si dezminte principala preocupare tematica; provenit dintr-o familie cu radacini adanci in lumea taranimii ardelene romane, ii inchina intaiul discurs academic cu evlavie. Insa, totodata, romanul Amandoi, prin contrast, e din mediul urban de provincie, nu atat un roman cu tematica sociala cum isi obisnuise cititorii , ci politist cu profunzimi abisal-instinctuale, luandu-i pe neasteptate pe criticii literari ai timpului. Este ultimul sau roman, ultimul cantec epic de lebada. Subiectul romanului Amandoi e departe de a fi alambicat, cu cautari absconse, cum arata tesatura romanelor politiste de gen. In fond, personajul principal Solomia Ionescu este cea in jurul careia graviteaza actiunea centrala, dar si celelalte actiuni colaterale. Mai profund in analiza literara a romanului Amandoi, inca din anul aparitiei, Vladimir Streinu considera ca prin aceasta scriere s-a indreptat catre satira romanului politist si ca daca, dupa obiectivitatea-metoda a lui Dostoievski si, respectiv, Stendhal, personajele lor sunt de tip dostoievskian si stendhalian, dupa obiectivitatea-natura, specifica lui Tolstoi si, respectiv, Balzac, pentru ca la ei nu intalneau personaje-suma, care sa-i reprezinte pe scriitori, ci societatea, personajele lui Liviu Rebreanu se incadreaza in categoria ultima: personajele lui sunt de dimensiuni tolstoiene/balzaciene. Mircea Colosenco
