Scrisa de-a lungul unei bune parti a vietii autorului,Despre Treimeeste una dintre cele mai importante sinteze ale gandirii lui Augustin si o carte fundamentala a filosofiei si teologiei occidentale: comentand pasaje semnificative ale scrisorilor pauline si asimiland in ele numeroase doctrine ale traditiei platoniciene, ea explica cunoasterea lui Dumnezeu in termenii efortului uman de depasire a unui paradox filosofic al cunoasterii. Interpretand statutul omului drept chip si asemanare divina din perspectiva principiului plotinian al convertirii realitatilor divine in functii ale sufletului, Augustin arata cum descoperirea omului interior si a facultatilor sufletului analogice persoanelor Treimii permite reformularea idealului ciceronian al filosofiei, prin edificarea unei noi stiinte, inca nenumite, dar destinate "sa nasca, sa creasca, sa intareasca si sa apere" credinta crestina."Oricine citeste acestea, unde este tot pe atat de sigur ca si mine, sa inainteze impreuna cu mine; unde tot pe atat ezita, sa caute impreuna cu mine; unde isi recunoaste eroarea, sa revina la mine; unde o recunoaste pe a mea, sa ma respinga. In felul acesta sa patrundem totodata pe calea caritatii, tinzand spre acela despre care a fost spus:cautati mereu chipul lui. Iar acest lucru l-as fi inceput placut, pios si in siguranta in fata lui Dumnezeu, Domnul nostru, impreuna cu toti, daca ei ar citi cele pe care le scriu si mai cu seama in cazul acelor pasaje unde se cerceteaza unitatea Treimii, a Tatalui si a Fiului si a Sfantului Duh, pentru ca nicaieri nu se greseste intr-un mod mai periculos, nici nu se cerceteaza ceva mai cu dificultate, nici nu se gaseste ceva intr-un mod mai rodnic. (...) Si de aceea este util ca mai multe interpretari sa provina din partea mai multora cu o pana diversa, dar nu cu o credinta diferita, ba chiar in privinta acelorasi intrebari faptul insusi sa ajunga la cei mai multi pentru unii intr-un fel, iar pentru altii altfel." (Despre Treime, I, 5)
