Dicţionarul greşelilor de limbă, Mic tratat de ortografie şi „Capcanele" limbii române, publicate împreună de Editura Humanitas, îşi păstrează neatins dinamismul axiologic al mesajului iniţial. Aceste exemplare meditaţii despre aspecte importante ale limbii române se oferă cititorului de azi cu aceeaşi proaspătă şi înţeleaptă deschidere spre dialog, specifică academicianului Al. Graur.Nici una dintre aceste lucrări nu-şi propune să aibă, cum afirmă autorul, caracter explicit normativ – dar, prin fascinaţia pe care o exercită orice asemenea incursiune savant-filologică în lumea cuvântului, toate trei sporesc în rândurile cititorilor reflexivitatea şi respectul vigilent pentru limbă.Prin dimensiunile sale reduse, Dicţionarul greşelilor de limbă nu a putut desigur cuprinde toate fluctuaţiile variantelor puse în discuţie. Cititorul de azi va avea posibilitatea să completeze, din proprie experienţă, multe dintre aspectele semnalate. Va putea adăuga bunăoară rostirile – pe cât de incorecte, pe atât de viabile din păcate –, nemenţionate de autor, ale unor cuvinte ca examen, exact, a executa (pronunţate, tot mai agresiv, ecsamen, ecsact, a ecsecuta).Sunt, în schimb, semnalate în Dicţionar pronunţări greşite de tristă faimă în epoca în care a scris acad. Al. Graur: esperenţă, ezact, ezamen/esamen, a ezista, a ezecuta, ezerciţiu, a esprima, tutulor. Menţionarea însăşi a acestora în lucrări tipărite înainte de 1989 poate fi socotită un act de curaj.
