Lăsând la o parte leninismul şi anti-leninismul, primul lucru pe care trebuie să-l restabilească istoricul este faptul evident, pe care nimeni în anii ‘890 nu l-ar fi negat, că împărţirea globului avea o dimensiune economică. A demonstra asta nu înseamnă să explici totul despre imperialismul perioadei. Evoluţia economică nu este un fel de ventriloc, iar restul istoriei manechinul ei. În această privinţă, nici măcar cel mai fixist om de afaceri, care nu urmăreşte decât profitul, să zicem, din minele de aur şi diamante din Africa de Sud, nu poate fi tratat vreodată exclusiv ca o maşină de produs bani. El nu era imun la apelurile politice, emoţionale, ideologice, patriotice sau chiar rasiale, care erau atât de clar asociate cu expansiunea imperialistă. (ERIC HOBSBAWM)
Eric HOBSBAWM (1917–2012), „cel mai respectat istoric britanic”, s-a născut în Egipt, într-o familie evreiască din Alexandria. Şi-a făcut studiile la Viena şi la Berlin, iar din 1933, la Londra. A studiat la St Marylebone Grammar School, Londra şi la King’s College, Cambridge, devenind lector la Catedra de Istorie de la Universitatea Birkbeck din Londra, în 1947, şi profesor, în 1970. În ultimii ani a predat la New School for Social Research din New York. A fost membru al Academiei Britanice şi al Academiei Americane de Arte şi Ştiinţe. Valoarea operei ştiinţifice i-a fost recunoscută şi apreciată cu importanta distincţie Companion of Honour, în 1998. Autor prolific, cu un real talent literar, a reuşit să transpună istoria într-un limbaj accesibil, publicând peste 30 de lucrări. Toate cărţile sale au fost traduse în mai multe limbi. Cele mai cunoscute volume ale sale, care cuprind istoria lumii de la 1789 până la 1991, au apărut în versiune românească la Editura Cartier: Era Revoluţiei (1789–1848); Era Capitalului (1848–1875); Era Imperiului (1875–1914); Era Extremelor (1914–1991). De asemenea, la Editura Cartier, au mai apărut Bandiții, Despre istorie și Globalizare, democrație și terorism. A fost pasionat de jazz, semnând, sub pseudonimul Francis Newton, rubrica de critică muzicală a ziarului New Statesman. La moartea lui Eric Hobsbawm, survenită la 1 octombrie 2012, Niall Ferguson nota în The Guardian: „Într-o vreme când diferenţe ideologice foarte mici dau, în mod curent, ocazia pentru atacuri încrâncenate la persoană, Hobsbawm ar trebui să servească drept exemplu pentru felul în care oamenii civilizaţi pot avea păreri diferite în privinţa unor mari probleme, căzând, în schimb, de acord în privinţa multor altora”.
