„«De Maistre şi Edgar Poe m-au învăţat să gândesc.» Această mărturisire a lui Baudelaire m-a îndemnat să citesc Serile de la Sankt-Petersburg şi celelalte lucrări ale celui mai pătimaş şi mai intolerant dintre gânditori. Adevărurile lui şi, mai mult încă, nebuniile lui au un farmec de netăgăduit. Un monstru fascinant. La antipod, Valéry seduce prin reţinere. Nici o dogmă, nici un exces nu sunt legate de numele său. N-a păcătuit decât prin eleganţă. Am formulat, în ce-l priveşte, o serie de judecăţi nedrepte, izvorâte dintr-o exasperare impură pe care îmi fac datoria de a o denunţa aici. Textele care urmează, fie despre Michaux, Saint-John Perse, Fondane, Beckett, Eliade, Maria Zambrano, fie despre Borges, Weininger, Fitzgerald, sunt vrând-nevrând capricioase, ca tot ce derivă din admiraţie, din prietenie sau din entuziasm necontrolat.“
