"Ceea ce s-a petrecut la inchisoarea din Pitesti intre 1949 si 1952 merita un loc aparte in inspaimantatorul repertoriu al ororilor concentraţionare ale veacului al XX-lea.
"Fenomenul Pitesti" aparţine aceluiasi registru, la care vine insa cu o trasatura specifica: utilizarea sistematica a torturarii deţinuţilor de catre alţi deţinuţi. Ideea ii aparţine pedagogului sovietic Makarenko (1888–1939), specialist in delincvenţa juvenila si partizan al reeducarii deţinuţilor tineri cu ajutorul deţinuţilor mai vechi, aflaţi pe calea cea buna, dar facand parte din aceeasi clasa de varsta.
Virgil Ierunca povesteste una dintre cele mai cumplite experienţe de dezumanizare pe care le-a cunoscut epoca noastra. Deţinuţi torturaţi cu un sadism de-a dreptul extravagant – daca sadismul poate fi astfel –, torţionarii lor impunandu-le sa tortureze la randul lor, ca sa li se conteste insasi calitatea de victime. In ultima faza a ciclului, nefericiţii sunt constransi sa-si tortureze cei mai buni prieteni, ca dovada a convertirii lor launtrice. Toata lumea a fost torturata, toata lumea a torturat. Cei morţi acolo si cei care au supravieţuit au fost privaţi pana si de propria lor nefericire. Virgil Ierunca a avut curajul sa intre in acest infern si sa-i devina istoric, pentru edificarea generaţiilor viitoare." — FRANÇOIS FURET
