"O mare surpriza acest roman al poetei Lorina Balteanu! O lume intreaga incape in el, dupa cum o lume intreaga intr-un satuc: zeci de personaje, de povesti, de intamplari. Totul vazut prin ochii unei fetite care creste cu gandul ca vrea sa plece departe de locul in care s-a nascut, simtindu-se legata de el cum i se pare ca e prinsa si luna, cu o funie (invizibila), de pamant. O fetita/ fata cu dor de duca si cu un puternic sentiment al neapartenentei, Straina, dar cu o uriasa tandrete pentru acest sat pe care se pregateste sa-l lase, candva, in urma. De aici si stranietatea perceptiilor ei, sensibilitatea fata de tot ce e frumusete, dar si fata de ce e dureros, uneori pana la oroare. Exista insa, intotdeauna, ceva mai amplu decat ceea ce se vede, iar fetita simte/stie deja asta. Ceea ce o deosebeste pe Lorina Balteanu de multi alti autori/multe alte autoare de azi este scriitura – densa, intensa, senzoriala, poetica. Ca si in poezie, ea lucreaza cu detaliile, cu emotia si cuvintele ca un bijutier, creeaza microstructuri ale (i)realitatii imediate (cum ar fi spus M. Blecher) care licaresc continuu – si au darul de a emite lumina unei profunde, tulburatoare intelegeri." (Simona Popescu)
Lorina BALTEANU (n. 21 decembrie 1960, satul Peciste, Rezina, RM) este poeta, licentiata a Institutului de Literatura "M. Gorki" din Moscova si a Universitatii din Dijon. A fost metodista la Clubul Uniunii Scriitorilor din Republica Moldova, redactoare la revistele Orizontul si Sud-Est cultural; intre 1992 si 1998, directoare a Fundatiei Soros Moldova; din 1998, directoare a Trustului de Presa Medialog. In anul 2000 se stabileste la Paris, unde se lanseaza in design de interior si isi creeaza propria marca de bijuterii. Volume publicate: Obstacolul sticlei (Literatura Artistica, Chisinau, 1994), volum tradus in limba rusa: Pregrada stekla (Moscova, 1985), Cioburi (Hyperion, Chisinau, 1990), Poeme pe sticla (Chisinau, 1997). Legata cu funia de pamant este primul sau roman.