Asa cum englezii, atunci cand se gandesc la reginele lor, o au in minte pe regina Victoria, tot astfel romanii se duc cu amintirile regale mai intai spre Maria. Ea este Regina. (...) Maria a fost ceea ce cred romanii ca trebuie sa fie o regina. Mai intai, o aristocrata pursange. Tatal ei, ducele Alfred de Edinburgh, era fiul reginei Victoria a Angliei, iar mama ei, Maria Aleksandrovna, era singura fiica a tarului Aleksandru al III-lea al Rusiei. Regina noastra era vara primara cu George al V-lea, suveranul britanic, cu Wilhelm al II-lea, imparatul german, si cu Nicolae al II-lea, tarul Rusiei. Din acest punct de vedere romanii aveau de ce sa fie mandri. Greu de scris despre un astfel de subiect. Paradoxal, este un subiect despre care s-a tot scris. Si cel mai mult a facut-o regina insasi. Si nu e usor sa desprinzi din noianul de cuvinte si de intamplari tocmai pe acelea pe care Maria, la o revenire, le-ar fi preluat. Daca noi incercam s-o facem este pentru pasiunea pe care o starneste in noi regina Maria. Ne-a placut Maria. Ea continua sa ne fascineze pe noi, romanii. Ne incanta cu adevarat metamorfoza acestei principese, pe jumatate englezoaica, pe jumatate rusoaica, intr-o regina mai romanca decat romanii, iubindu-i pe acestia si iubindu-le tara pana la a se confunda cu ei si cu ea. Ne-a placut, totodata, jocul intelectual pe care Maria ni-l propune: un personaj care, scriindu-si propria istorie, isi corijeaza faptele de viata, iar noi, de pe margine, urmarim felul in care se contureaza aceasta istorie, istoria unei femei de succes.
