„Titlul acestei carti poate fi inselator. Cititorul ar putea crede ca are dinainte o lucrare de pura istorie culturala, o culegere de documente și analize, menite sa devina un omagiu pios, comemorativ, adus unor grupuri de intelectuali care, in vremuri neprielnice, au incercat sa-si pastreze chipul și sa-si urmeze vocatia. In realitate, e vorba de o reconstructie erudita, dar intens simpatetica, a unui «model» de viata spirituala atemporal. E vorba despre modul in care se nasc intalnirile purtatoare de destin, despre farmecul – si rigorile – drumului tatonant spre cunoastere, despre comuniune, impreuna-cautare, drama lumeasca si speranta. E vorba despre efortul oamenilor de a se situa, de «a-si gasi locul» si despre «institutionalizarea» – dincolo de institutii – a formarii intelectuale. In ce ma priveste, am aflat neasteptat de multe lucruri despre imprejurari pe care credeam ca le stiu dinauntru. Anca Manolescu le stie insa mai bine. Intr-un anumit sens, ea este mai intim legata de modelele pe care le invoca decat chiar unii dintre reprezentantii lor.“ (Andrei Plesu)
