„Nicolae Teoharie scrie poezia unei singurătăți asumate. […] Se întrezărește în poeziile lui Nicolae Teoharie o anumită stare de cvasi. Faptele (cele deduse din contextele metaforice) nu sunt nici așa, nici altminteri. Ele se petrec undeva între două lumi, între doua feluri opuse de a determina realitatea. […] Disperarea sănătoasă e un alt fel de a numi retragerea în sine și concentrarea pe avatarurile schimbătoare ale propriei persoane.” – Șerban Axinte
ultima stație
sunt în spitalul de singuri.
aproape tot timpul aici, în spital,
aflu detalii ruşinoase despre adevăr.
aici iubirea e un leac obosit.
privesc în gol, asistat de un înger mediocru.
pentru o clipă văd în ochii câinilor comunitari
o tristețe care încearcă să dea din aripi.
ore în şir privesc pe fereastră.
văd un cal singur, departe, pe câmp.
doamne, văd un cal alb şi singur pe câmp
Nicolae Teoharie s-a născut la 4 ianuarie 1951 în comuna Munteni-Buzău, județul Ialomița. A debutat la Editura Eminescu cu volumul de poeme Nostalgia marginilor (1999). Au urmat alte patru volume de poezie publicate la Editura Helis, Slobozia: Camera de concret (2008), Legați-mă la ochi cu sentimente (2008), Diavoli de cafenea (2009), Să ne petrecem moartea împreună (2014). În 2016, a publicat la Editura Vinea volumul de poezie Sâmbăta când zeii au treabă. Este membru al Uniunii Scriitorilor din România.
