Om bun la centru - Andrei Mihailescu

București, 1980.

Jurnalistul Ştefan Irimescu lucrează la Vocea socialismului și se bucură de micile privilegii ale unui intelectual cu oarecare celebritate: invitaţii la film și la teatru sau acces la alimente devenite rare, precum unt sau ulei, fără să stea la coadă ore în șir. Acest confort meschin dispare însă atunci când este luat la ochi de oamenii Securităţii pentru că a ascuns scrisori de la cititori ca să-i protejeze pe semnatarii lor și a strecurat într-un articol remarci negative la adresa regimului politic.

După ce îl lovește pe reprezentantul serviciilor secrete, este arestat și torturat zile întregi. Eliberat, Ştefan o cunoaște pe arhitecta Raluca, o femeie flămândă de iubire și care, asemenea lui, nu împărtășește idealurile partidului. Din nefericire, femeia este măritată cu Ilie Stancu, tânăra speranţă a politicii comuniste, iar povestea de dragoste devine un teribil joc de-a v-aţi ascunselea.

Am fost pe teren, am pus și eu ceva acolo în mișcare, știi, la centru, acolo unde aleargă jucătorii ăia care nu marchează niciodată un gol. Aleargă încoace și încolo și dau mingea mai departe. Sau nici măcar nu primesc mingea, dar îl împiedică puțin pe adversar. Cinci sau zece secunde, încurcă atacul advers, până când propria echipă s-a repliat. Așa vreau eu să gândesc despre mine. Un tip simplu, care dă tot ce poate, un om bun la centru. Pentru ca, peste treizeci de ani, să pot să mă uit în ochii copilului meu.