In opera lui Tadeusz Różewicz, marcata de cel de-al Doilea Razboi Mondial si de totalitarismul comunist, transpar in forme specifice problemele fundamentale ale omului contemporan: implicarea sa in istorie, mizeriile acumulate de-a lungul vietii, lipsa de sens a existentei, deformarea si rasturnarea axiologiei, prezenta raului in lume etc. Versurile releva slabiciunea, fragilitatea si ambiguitatea individului lipsit de principii morale, gasind cu greu calea de comunicare cu celalalt. Omul este redus de cele mai multe ori la un simplu obiect.Aceste continuturi si imagini nelinistitoare sunt prezentate in versuri lipsite de semne de punctuatie, scrise in structuri sintactice eliptice, enuntul fiind impartit in versuri cu lungime diferita, in functie de importanta frazei si a cuvintelor. Różewicz se foloseste adeseori de contrast, aluzii culturale, literare, biblice. Recurge la traditie pentru a arata indepartarea de ea. Ascetismul formal al poeziilor sale constituie un demers absolut constient al lui Różewicz. Asa cum spunea el insusi in anul 1958: „Muzica, sunetul si imaginea, metafora mi s-au parut nu aripi ce poarta poezia de la creator spre receptor, ci un balast care trebuie indepartat pentru ca poezia sa se poata ridica si deveni deocamdata capabila nu sa zboare mai departe, ci sa traiasca in continuare“. Cuvintelecuvintele au fost folosite in excesframantate ca o guma de mestecatde gura tanara frumoasatransformate intr-un balonalbvlaguite de politicieniservesc la albireadintilorla clatirea cavitatiibucalein copilaria meaputeai punecuvantul pe ranail puteai daruipersoanei iubiteacum fara de vlagainfasurate in ziarinca mai otravesc inca mai putinca mai ranescascunse in capeteascunse in inimiascunse sub rochiiletinerelor femeiascunse in carti sfinteexplodeazăucid(Din volumul Iesirea, 2004)
