Volumul Prezenţa mitului are o îndelungată istorie. Scris în 1966, a aşteptat fără efect să fie publicat la editura poloneză Czytelnik. A apărut abia în 1972, la Instytut Literacki de la Paris, în perioada când Leszek Kołakowski, profesor la Universitatea din Varşovia, fusese îndepărtat din facultate şi obligat să emigreze în 1968, el fiind angajat în 1970 ca profesor de filozofie la Universitatea Oxford. În eseuri succesive, autorul analizează prezenţa mitului în epistemologie, artă, istorie, logică mitul Raţiunii , prezintă sensul mitic al iubirii, al libertăţii, mitul filozofic sau religios, care permite să depăşim conştiinţa fenomenului de înstrăinare, mitul social şi politic, discută trăinicia şi labilitatea mitului, trecerea prin intermediul limbii dincolo de graniţa experienţei, dorinţa de a transfera conţinutul însuşi al conştiinţei mitice în cuvinte prin intermediul cărora s-ar putea manipula cu aceeaşi dezinvoltură ca şi în cazul bagajului obişnuit al limbajului care organizează experienţa. Valori filozofice remarcabile sunt prezentate cu eleganţa stilului propriu lui Kołakowski-eseistul.