Mesajul cărţii de faţă este pe cât de simplu, pe atât de revelator: dacă alegem să trăim în prezent, ne dăm şansa de a avea o viaţă fericită. Pentru a ajunge însă acolo, trebuie să ne răspundem la o întrebare: imaginea pe care o avem asupra realităţii este, într-adevăr, cea mai adecvată? Ne reprezintă cu adevărat? Ştim cine suntem, care este puterea noastră reală şi în ce constă aceasta de fapt?
Conştientizând faptul că suntem Fiinţa din spatele gândirii, liniştea din spatele zgomotului minţii, iubirea şi bucuria din spatele durerii, ajungem la libertate, salvare, iluminare. Aducând prezentul în ceea ce simţim şi anulând identificarea cu corpul-durere, ne transformăm experienţa. Anularea identificării cu gândirea înseamnă să fim observatorii tăcuţi ai preocupărilor şi ai comportamentului nostru, dar mai ales ai tiparelor repetitive de gândire şi ai rolurilor jucate de către ego.