Sărăcutul lui Dumnezeu (O phtochoulis tou Theou) apare prima oară in 1956, la Atena. Potrivit mărturiei lui Nikos Kazantzakis insuși dintr-un scurt interviu din 1957, cartea nu e doar viata romantată a sfântului Francisc din Assisi, ci „o sinteză de biografie, poezie și lucruri pe care sfântul Francisc nu le-a spus poate niciodată, dar ne inchipuim că le-ar fi putut spune“. Kazantzakis publicase deja, in 1951, traducerea sa in greacă a biografiei sfântului Francisc alcătuită de scriitorul danez Johannes Joergensen, iar in octombrie 1926, la comemorarea a 700 de ani de la moartea lui Francisc, scriitorul grec călătorise in Italia fascistă, inclusiv la Assisi, pe urmele sfântului și ii dedicase apoi pagini emotionante in al său Jurnal de călătorie.Sfântul Francisc, „sărăcuţul lui Dumnezeu“, este, aşa cum ni-l infăţişează sensibilitatea şi ochiul subtil de mare scriitor al lui Kazantzakis, intruchiparea eternei, scrâșnitei infruntări dintre spirit și carne, a neobositei aspiraţii către mântuire, credintă și dragoste – de Dumnezeu, de oameni, de intreaga creatie –, a nesfârșitelor haruri, dar și a nesfârșitelor frământări și lupte interioare aduse de căutarea și practicarea statornică a virtutii. Chipul lui aureolat, blând şi sever deopotrivă, dă mărturie despre simplitatea și misterul unei vieti sfinte pe cât de luminoasă, pe atât de inspăimântătoare in splendoarea ei – viata unei odrasle de nobil din Umbria care tânăr fiind se visa cavaler, dar care ajunge, prin asceză și iubire desăvârşită de Dumnezeu, minunea din Assisi, călăuză a Bisericii creştine și sfânt al lumii intregi.
