Principele Karl Anton de Hohenzollern‑Sigmaringen (1811–1885) este unul dintre cei mai importanţi membri din ramura svabeasca a renumitei dinastii Hohenzollern, careia ii aparţin regii Prusiei (cel mai cunoscut dintre ei fiind Friedrich al II‑lea al Prusiei, numit "cel Mare") si cei trei imparaţi ai Germaniei.
In scrisorile principelui Karl Anton catre fiul sau, viitorul rege Carol I, predomina subiectele politice si militare. Pe plan politic, tatal este preocupat sa desluseasca cat mai bine si sa‑si informeze fiul despre climatul politic din Europa, la curţile regale si imperiale, la fel si opinia publica, reflectata in ziarele vremii, in legatura cu situaţia Romaniei, pe atunci un stat vasal al Imperiului Otoman. Carol primise tronul Romaniei cu intenţia de a face din Romania un stat suveran si un regat, iar pentru indeplinirea acestui "proiect de ţara" i‑au trebuit 15 ani de pregatire a ţarii, de diferite strategii si tactici politice si militare, si pe campul de lupta, si mai ales de multiple stradanii pe plan diplomatic. In toţi acesti ani, tatal si‑a sprijinit fiul cu sfaturi si informaţii, cu ajutor diplomatic, dar si cu mijloace financiare. In primii ani de domnie Carol I s‑a preocupat de dezvoltarea instituţiilor statului si a infrastructurii necesare pentru a dobandi suveranitatea si pentru a garanta in viitor stabilitatea economica, politica si culturala a ţarii.
Dialogul epistolar este si o marturie a dorului dintre tata si fiu: pe de o parte, tatal, care bolnav fiind, nu mai poate face o calatorie atat de lunga, si pe de alta parte, fiul, care incearca sa isi consoleze tatal, explicand in repetate randuri motivele amanarii revenirii lui, pana la destainuirea istovirii sufletesti din cauza neputinţei de a‑si revedea tatal timp indelungat. In cei 19 ani ai corespondenţei dintre tata si fiu (1866–1885, anul morţii tatalui), Carol reuseste sa isi revada tatal de numai sase ori. Corespondenţa Regelui Carol I cu tatal sau este si o marturie despre capacitatea de sacrificiu a suveranului pentru implinirea acestui "proiect de ţara" care pentru el a insemnat o misiune pe viaţa. Corespondenţa este si o marturie asupra vieţii sufletesti a suveranului, a omului din spatele coroanei, prea puţin cunoscut, care in tatal sau a avut un parinte, un sfatuitor politic si un prieten.
