Cu debutul său în lumea literar-ficțională, Octavian Florescu nu dă greș. TROHAR – titlu excentric, care pune întrebări serioase cititorului fiindcă, deși îi va părea un cuvânt familiar, el e cu totul plăsmuit – este un roman hibrid, ce combină autoficțiunea cu un chanson du geste în proză, situat în Evul Mediu timpuriu, când cruciadele și domnițele la ananghie erau la modă.
Construită ca o povestire în ramă, opera începe cu visul protagonistului care ajunge să-l obsedeze pentru că, la finalul acestuia, trubadurul muribund strigă: TROHAR! Studentul la filologie nu poate lăsa misterul nerezolvat și pornește într-o călătorie, în Franța contemporană, pentru a păși pe urmele trubadurilor vestiți ai secolului XII și pentru a înțelege mai bine destinul Cavalerului din vis.Slalomul temporal este captivant: acum ești în realitatea urbană a protagonistului, peste câteva momente îl însoțești în spațiul oniric situat în timpul domniei lui Richard „Inimă de Leu” și te lupți cu păgânii. Scriitura este fluidă, cu accente de ironie și autoironie, îmbinând umorul cu pastilele de cultură generală care te atrag ca un magnet. E un roman care te ține atent de la prima până la ultima frază, care îți stârnește curiozitatea și care te soarbe în lumea lui fiindcă și tu, ca protagonistul, vrei să știi: cine sau ce e TROHAR?
