„ii prezentăm cititorului român aproape cinci sute de texte din productia lirică pe care Pessoa a plasat-o sub propriul său nume, scrise in portugheză, in franceză și in engleză, convinși fiind că este relieful cel mai proeminent al unui continent ascuns, de o diversitate care din nou va surprinde. Şi vom vedea că Pessoa continuă să se multiplice chiar și atunci când rămâne sub propriul său nume, complexitate ce se adaugă spectacolului de identităti deja cunoscut prin demultiplicarea heteronimică. Căci dacă ne-am obișnuit să vedem in familia heteronimică a lui Pessoa o sursă abundentă și importantă de scrieri, cât pentru o adevărată generatie literară transnatională, iar ea stabilește deja o performantă unică in istoria tuturor literaturilor, putini bănuiesc existenta diversitătii din care se alcătuiește Pessoa insuși, ca multiplu de sine. Acel «teatru in oameni» pe scena căruia evolua restul familiei alături de autorul lor, din imensa convingere a poetului că un creator trebuie să fie «plural ca universul», mai are un personaj complex ascuns chiar sub numele Pessoa. Iar acest personaj trăiește grav destabilizarea rezultată din propria sa multiplicare, fiindcă rezultă din ea neimplinire și absentă dramatică de identitate, in timp ce ele iși continuă proliferarea alături de alte teme existentiale sau filozofice.“ (DINU FLĂMÂND)Era un om care cunoștea diverse limbi și scria versuri. iși câștiga pâinea și vinul punând cuvintele pe locul cuvintelor; așa a scris versuri cum trebuie să fie scrise versurile, deci ca pentru prima dată. La inceput s-a numit Fernando, pessoa, persoană ca toti ceilalti. Dar intr-o zi ii trecu prin cap să anunte iminenta aparitie a unui super Camões, unul mult mai mare decât primul; fiind insă limpede că el era o persoană discretă, obișnuind să treacă nebservat pe Strada Aurarilor inveșmântat intr-un impermeabil de culoare deschisă, cu papion și cu o pălărie fără pană, nu a spus că acel super Camões era el insuși. De fapt, un super Camões nu e altceva decât un Camões mai mare, numai că el avea rezerve, fiindcă urma să devină Fernando Pessoa(s), adică persoane, fenomen nemaiintâlnit in Portugalia până atunci. Evident, viata lui era făcută din zile, și știm că zilele sunt egale, dar ele nu se repetă, iată de ce nu trebuie să fim surprinși că intr-o zi, când trecea prin fata unei oglinzi, Fernando a intrevăzut, pentru un moment, o altă persoană. [...] «Dati-mi ochelarii!» au fost ultimele și decisele sale cuvinte. Până acum nimeni nu a arătat vreun interes să știe pentru ce i-a vrut, cu riscul de a da impresia că ignoră sau dispretuiește ultima vointă a muribunzilor, dar e destul de plauzibil să presupunem că intentia lui a fost de a se privi intr-o oglindă ca să afle, in sfârșit, cine fusese el. Doar că Parcele nu i-au dat răgaz și nici nu se afla vreo oglindă in acea odaie. Acest Fernando Pessoa nu a ajuns să afle cu adevărat cine anume fusese, dar gratie indoielilor sale reușim să știm ceva mai mult despre ceea ce suntem noi.“ (JOSÉ SARAMAGO)„Poezia lui Pessoa este analiza cea mai subtilă, mai dureroasă și mai tragică a omului din secolul XX, dar și cea mai lucidă, cea mai necrutătoare: un om turmentat, inclinat să fie nemultumit de toate, dar care se ia pe sine drept tintă. Cu adevărul, dar și cu veninul său, cu abuzul său de paradox, cu capacitatea de a afirma ironic contrariul unei axiome la care el recurge cu egală ironie, scrie una dintre poeziile cele mai revolutionare din vremea noastră.“ (ANTONIO TABUCCHI)
