Odată cu reînceperea prigoanei împotriva hughenoţilor, François Leguat (1683–1735), gentilom din Bresse, e silit să-şi părăsească, la peste cincizeci de ani, pământurile natale şi să pornească într-un nesfârşit exil ce-l va purta din Olanda în insulele din Oceanul Indian, de aici înapoi în Olanda şi, în sfârşit, în Anglia. Nicolas Cavaillès se apleacă asupra vieţii acestui concetăţean al său, povestind, pe urmele relatărilor sale, aventura pelerinajului către peisaje exotice din insule edenice, aflate aparent departe de tulburările veacului. Numai aparent însă, căci veşnica intoleranţă şi bunul-plac al stăpânilor readuc întotdeauna în prim-plan violenţa nedomolită a istoriei. Iată de ce sensul aventurii lui Leguat îi apare în cele din urmă lui Cavaillès a fi o lungă căutare spirituală, o călătorie ocolitoare către sine însuşi.
