În Vergo se petrec o seamă de lucruri care bulversează halucinant traiul locuitorilor. Dintr-odată, în oraş nu mai moare nimeni. Şi nici nu se mai naşte nimeni. Căutarea unor explicaţii logice nu duce la nici un rezultat. În lipsa acestora, aproape toată suflarea urbei alege o cale dezinhibatoare: petrecerile şi dezmăţul. Cutumele, ordinea, chiar şi credinţa intră în disoluţie. Oraşul devine, oximoronic zis, un iad paradiziac. Un personaj cu o malformaţie anatomică fără precedent în cazuistica medicală, Tiber, este, se pare, cel care a generat haosul din Vergo. Un alt personaj, marchizul, o minte sistematică, încearcă să pună într-o ecuaţie existenţială elementele care marchează noua condiţie umană a vergonilor. Nu izbuteşte, dar conturează în viziune proprie o anume stare viitoare a lucrurilor. La rîndul său, autorul nu propune nici o rezolvare, pentru că scopul său a fost să formuleze probleme, nu să dea răspunsuri. Cititorii însă vor încerca să găsească unele.
