Traducere şi note de Daniel Nicolescu„Dacă nu ar părea tocit de atâta folosire, aș fi ales drept motto al romanului meu acest adagiu al lui Dostoievski: «Frumusetea va salva lumea»“, mărturisea David Foenkinos intr-un interviu. Dar nu banalizarea este adevăratul motiv, intuiește cititorul, ci predilectia autorului pentru nuantă și sugestie, pentru o scriitură delicată și subtilă, care tatonează continuu misterul, ocolind explicitul, o „culoare a cuvintelor“ fermă, un contur al personajelor și faptelor lipsit de sfumato.Antoine, respectat profesor de istoria artei care renuntă aparent inexplicabil la tot, Camille, tânăra pictorită a cărei vulnerabilitate se ascunde in liniile bruște și culorile tari aruncate pe pânză, Mathilde, mama singură care nu mai speră să iasă din rutina cotidiană, se dezvăluie treptat, gravitând mereu in jurul frumusetii perene a artei. Poate insă aceasta să răscumpere răul? Să absolve de orice vină? Să compenseze pierderea? Să reaprindă iubirea?
