Profundele schimbari ale lumii contemporane au condus la configurarea unei noi paradigme civilizationale. In centrul acesteia, se deschide o criza identitara europeana, marcata de succesivele mutatii geopolitice, de pericolele nationalismului ori ale ideologiilor de extrema stanga, precum si de impactul retelelor sociale, in umbra carora s-a ivit o dimensiune virtuala dezagregata, lipsita de un autentic reper spiritual de sorginte crestina. Pe marginea acestor subiecte de reflectie, Teodor Baconschi, rafinat eseist si diplomat, si Alexandru Gussi, politolog, doctor al prestigioasei Sciences Po din Paris, reconstituie tabloul antropologic al spatiului public european din zilele noastre, aflat intr-un sinuos proces de redefinire identitara. Recuperarea memoriei europene prin recursul la naratiunile sale fondatoare, apararea libertatii si a democratiei in fata recentelor asalturi ale imperialismului rus, revigorarea societatii romanesti sub impulsul eroismului colectiv ucrainean – toate acestea se dovedesc a fi, de-a lungul unui dialog captivant, tot atatea teme esentiale ce stau la baza unei etici a responsabilitatii si a unor modele sociale capabile sa fixeze centrul politic necesar unei noi recalibrari institutionale si comunitare.
Teodor Baconschi: Secolul al XXI lea pare sa confirme atat decesul raţionalismului antropocentric din Epoca Luminilor, cat si esecul globalizarii, ca transfigurare liberala a vechiului tribalism, pe care schismele intra crestine l-au resuscitat, desi mesajul Evangheliei ramane universal. Mitologia "satului planetar" (care, in anii ’90, parea corolarul triumfal al unui "sfarsit al istoriei") s-a prabusit intre timp, inclusiv prin noile naţionalisme europene si neoconservatorismul american de tip "Donald Trump". Paradoxal sau nu, Uniunea Europeana – ai carei Parinţi fondatori erau crestin democraţi – se apropie cel mai mult (dincolo de invelisul ei tehnocratic) de o "cetate crestina fara frontiere". Numai ca l-a pierdut pe Dumnezeu pe drum.
Alexandru Gussi: Fac parte dintr o generaţie care a trait o adevarata renastere a practicii religioase, evidenta inclusiv prin vocaţiile monahice, a caror explozie cred ca a depasit simplul efect al eliberarii din decembrie 1989 sau motivaţiile sociale. Dar am putut vedea masura in care acest val a scazut. Desi, probabil, ii deranjeaza pe unii din punct de vedere conceptual, evoluţia amintita este paralela cu vocaţia civico-politica a romanilor. Aceasta a avut un recul major dupa 2000, din cauza unei democraţii prea puţin reprezentative. Valul religios a scazut si a lasat inclusiv o semnificativa dezamagire.
Alexandru Gussi: Consider ca abia dupa Razboiul Rece idealul libertaţii a divorţat de valorile vector din care s-a nascut, fiind acum invocat sistematic impotriva legitimitaţii oricarei afirmari a nevoii de spiritualitate, in special crestina, in spaţiul public. Acest divorţ nu este vazut ca o evidenţa in Estul postcomunist. L’Occident est à l’Est e titlul unei carţi a lui Alexandru Paleologu. Poate si pentru ca, aici, mistica libertaţii a fost tot timpul un foc viu, autentic, deoarece era ameninţat. Cred ca a scazut dramatic, dar noua ameninţare a barbariei si ne-libertaţii il poate reaprinde: pare ca trebuie sa avem un adversar demonic; in lipsa lui, ne pierdem timpul in razboaie civile (unele numai culturale), in urma carora o sinucidere civilizaţionala se intrevede la orizont.
Teodor Baconschi: Exista memorie involuntara? Un soi de stoc imaginar care ne modeleaza comportamentul si sensibilitatea si ne confera o identitate specifica, dincolo de ce ne dorim (sau reusim) sa rememoram? Este memoria doar ce e consemnat si conservat sau trebuie sa trecem in contul ei uitarile noastre colective si individuale? In acest caz, harta memoriei pasive ţine si de hazardul arheologic… Cand nu uitam, o facem pentru a supravieţui biologic sau spiritual? Pentru ca poţi muri, in vreme ce "ideile" proprii iţi supravieţuiesc. Daca privim o societate, ne dam seama ca tirania memoriei omogene defineste mai cu seama comunitaţile premoderne, organice si ierarhice, unde ţinerea de minte era canonizata si confiscata sacerdotal, pe cand memoria modernitaţii este plurala, heterogena, policentrica si polemica.
