René Descartes este filosoful care a înțeles, poate, cel mai bine nevoile și ideile epocii sale; o epocă în care oamenii doreau să se îndepărteze de concepțiile retrograde, religiose și să se axeze asupra unei cunoașteri științifice, raționale. Înțelegerea contextului în care au fost puse bazele uneia din operele fundamentale ale filosofiei – Expunere despre metodă – este fundamentală pentru „apropierea” de sistemul de gândire cartezian. Astfel, nemulțumit de concluziile științelor parcurse în tinerețe, Descartes hotărește să cerceteze adevărul, adevărul în sine însuși. Pornind de la nevoia de a găsi o baza demonstrativă, care să ofere o evidență clară a adevărului, în Descartes se naște ideea reorganizării științei; dărmând întregul edificiu teoretic, ca apoi să reconstruiască totul pe principii noi. Metoda la care va apela Descartes își are rădăcina în gândirea matematică.
