Science fiction, fantasy, basm modern sau chiar post-modern, Fairia incepe clasic, cu o nava spatiala care esueaza pe o planeta necunoscuta, dar ciudat de familiara. Astronautii se transforma in eroi exploratori ai unei lumi care ar semana cu vechiul Pamint, insa cu legi si locuri mult mai imprevizibile si mai inselatoare. In momentul in care in scena apar un centaur batrin si sentimental, un print de benzi desenate si o superba vrajitoare blonda si rea (cel putin la prima vedere), realitatea se da cu totul peste cap: stincile vorbesc si se lupta in duel, corabiile plutesc pe nisip, rasar de nicaieri cavaleri in armura si, din cind in cind, la granita dintre vis si trezie, imagini dintr-o viata paralela a aceleiasi expeditii sugereaza o poveste in oglinda, la fel de reala ca aceea pe care o deapana peste ani singurul martor ramas in viata al calatoriei. „Printre personaje de basm – unele induiosator de simplute, ca in B.D.-uri – si peripetii «care mai de care», iata-ma regasind o greu definibila stare de gratie. Ca si atunci cind am citit Micul Print? Sau Povestea fara sfirsit? Sau, intr-un fel, Un yankeu la curtea regelui Arthur?” (O. Nimigean)
