Am scris cândva că Hans Bergel este cel mai important scriitor al specificului transilvan, al Transilvaniei ca pământ al mai multor etnii, culturi şi tradiţii, privite dintr-o perspectivă comună, profund umană şi integratoare. Iar, în acest context, personajul aproape mitologic al ciobanului dansând cu lanţuri la picioare (în romanul „Dans în lanțuri”) este nu numai cea mai puternică imagine artistică a împotrivirii la comunism, ci şi un tulburător omagiu adus poporului român. Dincolo de această circumscriere teritorială, însă, Hans Bergel este pentru mine în mod simbolic scriitorul est-european care a trăit, după eliberarea din temniţele comuniste şi emigrare, descoperirea lumii libere ca pe o dramă în plus. [...] Hans Bergel a fost întotdeauna o judecată limpede, o privire severă şi o inimă plină de un entuziasm în stare să învăluie lumea prin care a trecut şi cu suferinţa căreia s-a simţit solidar. Îi urez marelui scriitor şi prietenului – o prietenie de care am fost întotdeauna mândră – încă mulţi ani plini de sănătate, de pagini scrise şi de puterea de a rămâne neschimbat.(Ana Blandiana, în „Tribuna” 429, 16-31 iulie 2020)
