Martha Bibescu (născută Martha Lucia Lahovary, 28 ianuarie 1886, București – 28 noiembrie 1973, Paris) este descendenta domnitorului Constantin Mavrocordat pe linie maternă, iar pe linie paternă, provine dintr-o renumită familie politică. S-a căsătorit, în 1905, cu prințul George Valentin Bibescu, devenind prințesa Martha Bibescu și unind astfel destinele a două dintre cele mai vechi și mai ilustre familii românești de tradiție politică, diplomatică și culturală. Ca dar de nuntă a primit Palatul Mogoșoaia, care avea să devină loc de refugiu, punct strategic și martor tăcut al evenimentelor istorice de la acea vreme. Împreună au avut o fiică, Valentina. În 1908 publică prima sa carte, Les Huit Paradis, un volum premiat de Academia Franceză şi care i-a facilitat accesul în rândul celor mai apreciaţi scriitori ai vremii. De-a lungul vieții a scris în jur de 40 de cărți (note de călătorie, poezii, romane autobiografice sau istorice, eseuri, corespondență, biografii), pentru unele dintre ele folosind pseudonimul Lucile Decaux. În perioada Primului Război Mondial, prinţesa a condus un spital din Bucureşti, în care erau îngrijite victime ale războiului. În septembrie 1945, Martha Bibescu, ca act de protest împotriva politicii românești de la acea vreme, a plecat definitiv din țară, refugiindu-se mai întâi în Anglia, apoi în Franţa. În anul 1962, primeşte Legiunea de Onoare a statului francez, iar un an mai târziu este desemnată consilier al preşedintelui francez Charles de Gaulle în problema românească, astfel recunoscându-i-se, în mod public, eforturile depuse pentru ţara natală. În anul 1954, Academia Franceză îi conferă Marele Premiu pentru Literatură pentru întreaga operă, iar în 1955 devine membră a Academiei Regale de Limbă și Literatură Franceză din Bruxelles. În 1972, cu un an înainte de moarte, publică ultima carte: Échanges avec Paul Claudel. Este înmormântată la cimitirul Père Lachaise din Paris, iar pe piatra funerară stă scris: „Marthe Bibesco, écrivaine française“. O colecție de texte ale Marthei Bibescu, în care aceasta a evocat, și-a amintit, a caracterizat sau, pur și simplu, a povestit întâmplări memorabile trăite de-a lungul vieții. Prima dată când l-am văzut pe regele Carol, nu mi-a întins mâna, ci un deget. Era felul său de a da bună ziua copiilor, persoanelor puțin importante și, de asemenea, persoanelor importante pe care nu le stima prea mult sau nu le stima deloc. Nu aveam mai mult de cinci ani pe vremea când mi-a întins un deget; cele mai vechi amintiri ale mele despre curtea României sunt de dinainte de șase ani, vârstă la care părinții m-au luat în Franța. Și am rămas acolo mai mulți ani, fără să mă întorc în țară. Nu aveam să uit vreodată prima mea impresie despre regele Carol. A fost cheia care mi-a servit mai târziu să-i cunosc caracterul. Îmi amintesc că, după alegerile conservatoare, când tata i-a devenit ministru al Afacerilor Externe, regele mi-a întins două degete; cred că pe vremea logodnei mele mi-a întins trei. Când împlinisem deja optsprezece ani, după ce făcusem o lungă călătorie în Asia și publicasem o carte pe care Academia Franceză o premiase, regele Carol, căruia îi plăcea să onoreze meritul recunoscut, mi-a întins toată mâna. Știu oameni politici care nu s-au bucurat niciodată de o asemenea onoare. „Înzestrată deopotrivă cu o frumusețe seducătoare și cu inteligență, cosmopolita prințesă Bibescu a fost o scriitoare franceză prolifică și aclamată, care a frecventat cercurile literare europene de elită.” – Book Verdict „Înzestrată cu talent literar, a dorit să transmită plenitudinea vieții trăite între două războaie mondiale, frumusețea locurilor natale, dar și pe aceea a oamenilor pe care i-a cunoscut. Scrierile sale au stârnit interes și admirație, au fost răsplătite cu premii și, mai ales, continuă să fie citite. Martha Bibescu nu și-a îngropat „talantul“, ci l-a înmulțit și ni l-a lăsat ca prețioasă moștenire.” – Elena Bulai „Nu exista o traducătoare mai potrivită pentru o carte de Martha Bibescu! Elena Bulai este o bună cunoscătoare a limbii franceze și – prin intermediul cărților de literatură și istorie – a lumii interbelice. În plus, are o distincție care o face întru totul compatibilă cu principesa de altădată. Traducerea sa seamănă cu o voioasă complicitate feminină peste timp, cu un grațios act de colportaj. Citind-o, ai senzația că le surprinzi pe două doamne din înalta societate schimbând impresii în legătură cu celebritățile primei jumătăți de secol. (...) Martha Bibescu, departe de a se transforma într-un biograf obedient, își păstrează statutul de comentatoare independentă a faptelor și declarațiilor personajelor sale.” – Alex. Ștefănescu
