Demisia papei Benedict XVI a fost un gest istoric, aproape fara precedent, care a tulburat Biserica si a uluit o lume intreaga. Facand apel la misterioasa invatatura apocaliptica din epistolele Apostolului Pavel catre Tesaloniceni, precum si la tulburatoarea viziune a Sfantului Augustin despre Biserica drept coabitare a Imparatiei luminii cu cea a intunericului, filozoful italian Giorgio Agamben ne ofera o explicatie si mai tulburatoare pentru demisia marelui pontif. Cartea sa ne introduce in chiar Taina Istoriei, a Bisericii si a Apocalipsei, acolo unde binele si raul nu sunt deloc ceea ce par a fi."In Biserica exista doua elemente ireconciliabile, insa intretesute: iconomia si escatologia, elementul lumesc si temporal, pe de o parte, si elementul care pastreaza legatura cu sfarsitul veacurilor si cu sfarsitul lumii, pe de alta parte. Cand elementul escatologic intra in umbra, iconomia lumeasca ajunge sa creasca la infinit, devenind interminabila si lipsita de scop. Paradoxul Bisericii este ca, din perspectiva escatologica, trebuie sa renunte la lume insa n‑o poate face pentru ca, din perspectiva iconomica, apartine lumii si nu poate renunta la aceasta fara sa renunte la ea insasi. Tocmai aceasta este criza decisiva, intrucat curajul – si acesta ni se pare a fi sensul ultim al mesajului lui Benedict XVI – nu este altceva decat capacitatea de a pastra legatura cu propriul sfarsit." — GIORGIO AGAMBEN
"In Biserica exista doua elemente ireconciliabile, insa intretesute: iconomia si escatologia, elementul lumesc si temporal, pe de o parte, si elementul care pastreaza legatura cu sfarsitul veacurilor si cu sfarsitul lumii, pe de alta parte. Cand elementul escatologic intra in umbra, iconomia lumeasca ajunge sa creasca la infinit, devenind interminabila si lipsita de scop. Paradoxul Bisericii este ca, din perspectiva escatologica, trebuie sa renunte la lume insa n‑o poate face pentru ca, din perspectiva iconomica, apartine lumii si nu poate renunta la aceasta fara sa renunte la ea insasi. Tocmai aceasta este criza decisiva, intrucat curajul – si acesta ni se pare a fi sensul ultim al mesajului lui Benedict XVI – nu este altceva decat capacitatea de a pastra legatura cu propriul sfarsit." — GIORGIO AGAMBEN
"In Biserica exista doua elemente ireconciliabile, insa intretesute: iconomia si escatologia, elementul lumesc si temporal, pe de o parte, si elementul care pastreaza legatura cu sfarsitul veacurilor si cu sfarsitul lumii, pe de alta parte. Cand elementul escatologic intra in umbra, iconomia lumeasca ajunge sa creasca la infinit, devenind interminabila si lipsita de scop. Paradoxul Bisericii este ca, din perspectiva escatologica, trebuie sa renunte la lume insa n‑o poate face pentru ca, din perspectiva iconomica, apartine lumii si nu poate renunta la aceasta fara sa renunte la ea insasi. Tocmai aceasta este criza decisiva, intrucat curajul – si acesta ni se pare a fi sensul ultim al mesajului lui Benedict XVI – nu este altceva decat capacitatea de a pastra legatura cu propriul sfarsit." — GIORGIO AGAMBEN
Demisia papei Benedict XVI a fost un gest istoric, aproape fara precedent, care a tulburat Biserica si a uluit o lume intreaga. Facand apel la misterioasa invatatura apocaliptica din epistolele Apostolului Pavel catre Tesaloniceni, precum si la tulburatoarea viziune a Sfantului Augustin despre Biserica drept coabitare a Imparatiei luminii cu cea a intunericului, filozoful italian Giorgio Agamben ne ofera o explicatie si mai tulburatoare pentru demisia marelui pontif. Cartea sa ne introduce in chiar Taina Istoriei, a Bisericii si a Apocalipsei, acolo unde binele si raul nu sunt deloc ceea ce par a fi.
"In Biserica exista doua elemente ireconciliabile, insa intretesute: iconomia si escatologia, elementul lumesc si temporal, pe de o parte, si elementul care pastreaza legatura cu sfarsitul veacurilor si cu sfarsitul lumii, pe de alta parte. Cand elementul escatologic intra in umbra, iconomia lumeasca ajunge sa creasca la infinit, devenind interminabila si lipsita de scop. Paradoxul Bisericii este ca, din perspectiva escatologica, trebuie sa renunte la lume insa n‑o poate face pentru ca, din perspectiva iconomica, apartine lumii si nu poate renunta la aceasta fara sa renunte la ea insasi. Tocmai aceasta este criza decisiva, intrucat curajul – si acesta ni se pare a fi sensul ultim al mesajului lui Benedict XVI – nu este altceva decat capacitatea de a pastra legatura cu propriul sfarsit." — GIORGIO AGAMBEN
"Agamben ne introduce in misterul escatologic al Bisericii, deslusindu-ne intelesul autentic al demisiei papei Benedict XVI." —FILIPPO ORLANDO
GIORGIO AGAMBEN (n. 1942) este unul dintre cei mai importanţi filozofi italieni contemporani. A urmat studii de drept la Roma, incheiate cu un doctorat despre gandirea politica a lui Simone Weil. In perioada studentiei, printre prietenii sai s-au numarat personalitati precum Elsa Morante, Alberto Moravia, Ingeborg Bachmann si regizorul Pier Paolo Pasolini. In filmul acestuia, Prima Evanghelie – Matei (1964), Agamben a interpretat rolul apostolului Filip. Mai tarziu, intre 1966 si 1968, a participat la seminarele despre Heraclit si Hegel ţinute de Martin Heidegger, care a exercitat, alaturi de Walter Benjamin, o influenţa hotara toare asupra gandirii sale. Agamben a editat de altfel, intre 1978 si 1986, editiile italiene din scrierile lui Benjamin, descoperind cu aceasta ocazie manuscrise ale sale considerate pana atunci pierdute. A predat la numeroase universitaţi europene si americane, iar actualmente preda la Institutul Universitar de Arhitectura din Veneţia si la Collège International de Philosophie din Paris. Domeniile sale de predilecţie sunt estetica si filozofia politica, in care se inscriu majoritatea studiilor si eseurilor sale. Din scrierile sale, la Editura Humanitas au mai aparut volumele: Prietenul si alte eseuri (2012), Nuditatea (2015), Stanţe: Cuvantul si fantasma in cultura occidentala (2015), Deschisul: Omul si animalul (2016).
