Traducere de Jean GrosuLumea zugrăvită in Nemurirea este o lume descompusă, alcătuită din cioburi care pe alocuri se imbină fără fisură și pe alocuri refuză orice potrivire. Un gest nelămurit, o pereche de ochelari sparti, o senzatie tulbure sunt, in romanul lui Kundera, suduri capabile să abolească timpul, să creeze punti peste care se trece cu ușurintă dintr-un veac intr-altul. Aproape nimic, in schimb, nu reușește să apropie personajele prinse in vacarmul prezentului; mișcările lor ascultă parcă de o nehotărâtă plutire printre hazarduri și alternative. intreg derizoriul existentei, incepând chiar cu ispita inconsistentă a nemuririi, scapă totuși in chip straniu de sub imperiul grotescului, atât de familiar autorului: o tentă de crepuscul răzbate parcă pretutindeni din fiecare pagină a acestui minunat roman.„Moartea și nemurirea alcătuiesc un cuplu de indrăgostiti inseparabili, iar cel al cărui chip se contopește cu chipurile măștilor e nemuritor din timpul vietii.“ – MILAN KUNDERA
