„Parintele Zosim era un povestitor neintrecut, avand un repetoriu nesfarsit de povesti minunate de tot felul. Povesti despre sfinti ucisi de pagani in chinuri, povesti despre Stefan cel Mare... povesti despre parinti, surori, mirese si frati robiti, pe care fii, miri si chiar viteji neinruditi cu acei nenorociti ii scapau din robie prin sabie, prin mestesug, prin bani; povesti despre prunci dusi de turci departe in tara lor spre a face din ei ieniceri, care prin intelepciune, sange rece si indrazneala izbuteau sa se-ntoarca acasa, venind pe jos tocmai de la Bagdat si de la Misir, povesti despre siretlicuri de ale grecilor... povesti din vremea rascoalei lui Pasvantoglu, pasa de la Vidin, impotriva sultanului, apoi povesti despre nemti cu coada, despre Prozorovski si despre Camenski, despre ispravile volintirilor, despre prazile lor si ale turcilor in tara, povesti despre chipul cum s-o aruncat in aer viteazul capitan Iordache, la Secu si despre cate altele, nenumarate si toate frumoase. Si povestea curgea din gura mosneagului fara intrerupere, lin si limpede, intr-un grai frumos si nemestesugit...“
