In multe colţuri de rai se ascund samburii iadului. Un asemenea colţ este Saint-Cirq-Lapopie, o asezare atarnata deasupra raului Lot si onorata candva de prezenţa unui mare poet. Numai ca farmecul sub care cad turistii de cum pun piciorul in acest loc incepe sa se fisureze cand coaja aparenţelor crapa si afisul pitoresc se vede strapuns de nelinisti, intrebari si secrete de demult. Ce ascund unul sau altul dintre localnici? Ce intamplari le-au marcat trecutul si revin ca sa le bantuie prezentul? Si mai ales ce legatura este intre vieţile lor prinse in vartej si Pont Valentré din Cahors, ridicat cu peste sapte sute de ani in urma in orasul strabatut candva de muschetarii lui Dumas? Se spune, de altfel, ca fiecare pod are blestemul lui. Pentru unii, enunţul e un cliseu sau un carlig de marketing. Pentru alţii, de exemplu pentru o cercetatoare septuagenara, un prilej de analiza amanunţita. Sa fie oare adevarat ca Pont Valentré sta sub un blestem iscat din incalcarea pactului cu diavolul? Si sa fie cu putinţa ca un justiţiar din umbra sa pliveasca buruienile umane din Saint-Cirq-Lapopie, manevrat de o confrerie cu un nume straniu?
Podul Diavolului este o aventura rural-urbana cu viraje, mistere si surprize. In acelasi timp, romanul lui Radu Paraschivescu il plimba pe cititor prin culorile si aromele din Périgord, indiferent daca e vorba de o pestera preistorica, un restaurant Michelin, o cetate straveche sau conacul unui baron ciudat, care isi ia paharele de acasa cand trebuie sa bea ceva in oras.
