„ Or, acestea sunt străine sensului în alt mod decât cel propriu unor dezastre şi întâmplări nefericite. Nu apar astfel în chip frust, în ordinea elementară a vieţii. Uneori le socotim lipsite de sens, alteori libere în privinţa sensului, eventual absurde, stranii, ca şi cum ar ţine de o altă lume. Ne aduc atunci în faţă limitele înţelegerii şi ale exprimării noastre, generând paradoxuri insolubile. De aceea, merită să vedem când anume percepem lucrurile altfel, în ce fel are loc dejucarea sensului şi trecerea dincolo de sfera sa comună. Sau unele motivaţii în această privinţă, eventual vanitatea lor în destule situaţii. Nu cumva sub aparenţa lipsei de sens pot fi ocultate experienţe care ne sunt proprii, uneori esenţiale? Spunem adesea că lumea în care trăim este precară în privinţa sensului, mai ales în această privinţă. Însă nimic mai gratuit decât să consideri sensul de la sine înţeles, trecând uşor peste uzajul lui comun şi golul pe care-l poate ascunde.“ (Ştefan Afloroaei)
