Nu s-a teoretizat destul, în opinia mea, despre rolul constrângerii în creativitate și în creație, inclusiv în cea artistică, în speță literară. Forma prozodică fixă fie a ritmului, fie a rimei, fie a ambelor are potențialul de a genera idei poetice la care nicio libertate formală nu ar putea duce. Acesta este unul dintre motivele principale care m-au făcut să cultiv pseudo-rubaiatul, în linia, și nu tocmai, a lui Omar Khayyam. Pseudo-rubaiatul este, pentru a spune astfel, o căsătorie între estezie și abstracție, între poeticitate și exactitate. În fața conceptului, pseudo-rubaiatul se emoționează, în fața metaforei se cerebralizează. Intuiția și intelectul dansează unul în jurul celuilalt, iar ceea ce rămâne este dansul pur, în afara dansatorilor.
Emil Dinga
