„Dintre toate romanele mele, această nemaipomenită fiară e cea mai jucăuşă”, scria Vladimir Nabokov. „Dacă, totuşi, vreun freudian hotărât reuşeşte să se strecoare, el sau ea trebuie să fie avertizat că numeroase capcane crude au fost plasate, ici şi colo, în roman...” „Fără îndoială, Nabokov este un laureat al cruzimii. Abia dacă cruzimea există în alte părţi; toţi aceşti Lovelace şi Osmond se dovedesc a fi – şi nu la o a doua vedere – mai mult un soi de huligani sau tirani în comparaţie cu Humbert Humbert, cu Hermann Hermann (precursorul său) din Disperare, cu Martha din Rege, damă, valet. Nabokov înţelegea cruzimea; o trata cu înţelepciune; îi cunoştea intonaţiile speciale.” (Martin Amis) „În sfârşit, chestiunea titlului. Acele trei cărţi de curte, toate de cupă, le-am păstrat după ce am decartat o pereche mică. Cele două cărţi noi care mi-au venit pot justifica riscul, fiindcă am avut dintotdeauna mână de aur la acest joc. Cu fermitate, cu atenţie, cu grijă, prin ceaţa înţepătoare a fumului de ţigară, o margine răzbate în afară... Nu pot decât să sper că bunii mei parteneri, înţesaţi de ful şi de chinte, vor crede că merg la cacealma.” (Vladimir Nabokov) „Rege, Damă, Valet... A fost cel de-al doilea roman scris de mine în rusă. Aveam douăzeci şi opt de ani. Locuiam în Berlin, cu întreruperi, de şase ani. Eram absolut convins, alături de numeroşi alţi oameni inteligenţi, că în următorul deceniu, cândva, ne vom întoarce cu toţii într-o Rusie ospitalieră, plină de remuşcări şi înfloritoare.” (Vladimir Nabokov)
