Rudin, eroul lui Turgheniev, are aura unui personaj complex si contradictoriu. Idealist, entuziast, bun orator, cu un impact urias in cercurile intelighentiei ruse a anilor 1830-1840 si constient de inzestrarile sale, Rudin incearca fara succes sa treaca de la sterile preocupari literar-filozofice la ceva concret, util societatii. Cautarile lui chinuitoare sfirsesc in dezamagire: el ajunge sa-si vada propria inutilitate, sa inteleaga neputinta de a-si afla locul si de a da realitate cuvintelor „actiune” si „dragoste”. Alaturi de Oneghin, Peciorin sau Beltov, Rudin intra in galeria asa-numitilor „oameni de prisos” ai literaturii ruse. „Admir calitatea artei dumitale, e un lucru minunat. Reusesti cumva sa faci totul sa sune adevarat fara sa cazi in banalitati, sa fii sentimental fara sa te folosesti de instrumente plicticoase si sa fii comic fara sa ingrosi nimic. E un mare talent in spatele usurintei cu care scrii.” (Flaubert, intr-o scrisoare catre Turgheniev) „Povestea lui Turgheniev e acoperita de un val abia simtit de tristete. Legaturile dintre oameni, complicatiile emotionale, tragicul si comicul, momentele de exaltare, inevitabila infringere, umilirea, toate se intrevad ca de la departare, toate sint privite cu intelegere si iertare pentru ca oricum nu puteau fi schimbate. Ideea ca ar fi putut fi altfel daca ai fi ales sa faci altcumva nu e decit o iluzie.” (Isaiah Berlin)
