Una dintre cele mai importante scrieri autobiografice ale lui Franz Kafka este "Scrisoare către tata", care se adaugă "Jurnalului 1910–1923" şi volumelor de corespondenţă. Paginile adresate tatălui, Hermann Kafka, sunt scrise in 1919, după ultima incercare eşuată a lui Franz de a se căsători. „Eternul fiu“, cum l-a numit unul dintre comentatori pe Franz Kafka, se războieşte o viaţă intreagă cu tatăl său. Cu toate acestea, cititorul are senzaţia că fiul luptă fără să vrea impotriva lui insuşi, doar ca să nu-l vadă pe tată, pe tatăl mitic, pierzând.„Literatura universală datorează tatălui unele din cele mai frumoase pagini, iar scrisoarea lui Kafka este una dintre ele. Chiar dacă, aşa cum se intâmplă adesea cu corespondenţa, ea nu conţine nici cea mai mică intenţie literară. in cazul lui Franz Kafka, literatura câştigă intotdeauna in faţa vieţii.“ (Ioana PÂRVULESCU)„Era oare un martir sau era doar neindemânatic? E un scriitor genial, dar n-are incredere in ce scrie. E conştient de valoarea lui, dar de o modestie nimicitoare. Femeile il adoră, dar se infăşoară in iubiri nefericite, in care, in loc de bucurie, nu găseşte decât umilinţe. Apreciază viaţa, se poate spune că e un hedonist şi totuşi duce o existenţă de ascet. Singuratic din fire, vrea mereu să se insoare. Face gimnastică, grădinărie, ca să-şi intreţină sănătatea, doarme iarna cu fereastra deschisă, merge mult pe jos, inoată, dar e atins de timpuriu de o boală mortală. Destin emoţionant. Personajul Kafka, poate mai mult decât opera lui, ne va chinui tot timpul şi mă intreb dacă nu cumva aici se află adevărata lui moştenire.“ (Imre KERTESZ, laureat al Premiului Nobel pentru literatură)„Kafka ne scrutează viaţa cotidiană cu o minuţiozitate pe care această viaţă n-o suportă. Starea de luciditate extremă pe care o trezeşte in noi viziunea lui seamănă până la confuzie cu un coşmar.“ (Denis de ROUGEMONT)
