Mulți dintre noi am avut parte de cel puțin o traumă care ne-a marcat destinul. Cum am trecut peste ea, dacă am trecut, a depins, în primul rând, de puterea de a îndepărta gândurile nefericite care nu ne dădeau pace.
În Sfatul pe care nu l-am dat, Mark Epstein aduce în discuție mai multe astfel de cazuri tulburătoare și tipul de terapie care a dat roade de fiecare dată. Este o carte în care ni se revelează cele Opt Căi Împreunate, o noțiune budistă tradițională aplicată de autor în contextul psihanalizei, ilustrând parcursul care duce la o viață sănătoasă.
Cei care își doresc să exploreze mai în profunzime psihologia budistă ar trebui să știe că Epstein a scris despre acest subiect încă din 1995, când i-a apărut prima lucrare. Sfatul pe care nu l-am dat este una dintre cele mai bune cărți ale sale și punctul de pornire perfect.
– Psychology Today
Mark Epstein ne împărtășește din înțelepciunea lui, fundamentată pe strălucita legătură dintre filozofia budistă și preceptele psihoterapiei.
– Daniel Goleman
Mark Epstein duce mai departe importantul său demers, expus într-un limbaj excepțional de lucid. De asemenea, le oferă cititorilor o colecție de fabule, viniete și dezvăluiri personale, cu o strălucită capacitate de a schimba perspectivele, ba chiar de a schimba viața cuiva. Cred că multe dintre aceste învățăminte nu mă vor părăsi curând, fapt pentru care îi sunt deosebit de recunoscătoare.
– Maggie Nelson
Sfatul pe care nu l-am dat este o carte extraordinar de înțeleaptă și totodată un act de generozitate și compasiune. Este un remediu pentru afecțiunile lumii de astăzi.
– Ann Patchett
Mark Epstein împletește psihoterapia cu budismul în moduri care să-i ajute pe cititori în dezvoltarea personală.
– Michael Eigen
Mark Epstein (n. 1953) este psihoterapeut și scriitor american. În operele sale citează învățămintele lui Buddha și le compară cu viziunea despre traumă a lui Sigmund Freud. Este absolvent al Harvard College și Harvard Medical School. Practică budismul încă din primii ani de facultate, când a participat pentru prima oară la o tabără de meditație, și introduce frecvent tehnicile budiste în ședințele de psihoterapie.
Sfatul pe care nu l‑am dat a fost publicată în 2018, fiind cea de‑a șaptea carte dedicată importanței practicilor budiste și a mindulnessului în cadrul terapiei. Locuiește în New York, unde are un cabinet privat de psihoterapie, și este căsătorit cu artista Arlene Shechet, cu care are doi copii.