„În genere, fanteziile genealogice au fost tratate mai curând drept curiozităţi, evocate în note marginale, pentru pitorescul lor anecdotic. Este meritul lui Filip-Lucian Iorga de a introduce subiectul cu adevărat în istorie: în istoria mentalităţilor şi a reprezentărilor sociale. El arată în chip convingător că lucrul care contează până la urmă nu este atât realitatea strictă a unei descendenţe, cât propria reprezentare a acesteia şi mai ales receptarea publică. Ne aflăm în faţa unor strategii de legitimare, oglindind dorinţa de afirmare şi lupta pentru întâietate între familiile boiereşti, şi nu mai puţin efortul acestora de a se integra în aristocraţia europeană. E în fond o preluare, şi sub acest aspect, a modelului occidental, odată cu procesul de modernizare şi occidentalizare declanşat după 1800.“ (Lucian Boia) „Fascinantă este evoluţia tipului de fabulaţie genealogică. Anticii îşi căutau strămoşii printre zei. În Antichitatea târzie şi în Evul Mediu, devine preponderentă raportarea la Antichitatea propriu-zisă. În epoca modernă, se încerca legarea fie de începuturile medievalităţii, fie de Antichitate. În toate cazurile, strădania de a găsi strămoşi iluştri a mers mână în mână cu şarlatania, cu impostura, cu falsul. Socotesc că prin cartea lui, Filip-Lucian Iorga pune bazele unui mod (poate chiar a unei direcţii) de cercetare, pentru care ea constituie o abordare preliminară, ale cărei continuare şi dezvoltare suntem îndreptăţiţi să le aşteptăm cu tot interesul. Cu asemenea cercetări, ştiinţa genealogică însăşi se află la o răscruce.“ (Ştefan S. Gorovei)
